CIUDAT

Tot timpul mi-a spus ca nu sunt barbat adevarat si ca nu sunt in stare sa rezolv nimic. Nu e ciudat ca am reusit sa conving judecatorul sa ne pronunte divortul cu cateva luni inainte de termenul stabilit? Uite, draga, am reusit totusi sa rezolv ceva in scurta noastra viata impreuna!
Nu e si mai ciudat ca, data fiind meseria pentru care m-am pregatit ani de zile, unica data cand voi intra in sala de judecata ca sa ma reprezint singur va fi pentru pronuntarea unui divort pe care eu nu l-am vrut?
Nu e ciudat ca, si astazi, asteptam sa ma sune si sa imi spuna”hai sa discutam, poate nu trebuie sa facem asta”.
Nu e ciudat ca inca, Doamne pana cand, o mai iubesc?
Probabil ca nu…it”s just life!

Noapte buna!

HEY…YOU

Am lipsit mult, stiu. Am zis ca lipsesc zece zile si am lipsit o luna si jumatate. Nu am avut chef de scris, am stat linistit si am incercat sa fac pace cu mine insumi. Am reusit, cat de cat, sa gasesc un echilibru. Zilele acestea mi s-a spus de multe ori ca par ok, am mai pus 2-3 kg pe mine, incep sa arat omeneste. Si nici cearcanele nu mai sunt atat de adanci.

Ce-am mai facut? Hmmmm…sa vedem. Am fost plecat cateva zile la parinti, am facut pace si acolo, de sarbatori. Apoi am mai muncit un pic,, cat sa devin din nou un pachet de nervi iar noaptea de revelion a pus capacul de care nu aveam nevoie: sotia (sau fosta sotie) s-a facut ca nu ma vede, trecand la brat cu noul ei “boyfriend”. Asa ca, dupa revelion, mi-am luat prietenii, micuta si am taiat-o in strainataturi, cat mai departe de tara. La zapada, la somn si la cumparaturi. Si a fost atat de bine!!!

Am revenit si mi-am vazut de concediu in continuare. Nu am muncit deloc, am stat, mi-am vizitat prietenii, mi-am pus ordine in hartoage, in acte, in ganduri, in haine, m-am uitat la televizor, am pierdut vremea si am incercat sa redevin … eu!
Am incheiat conturile si cu psihologul, i-am spus ca nu mai vad rostul terapiei acum. Sunt pe linia de plutire si sper ca situatia va deveni mai buna, pe zi ce trece. Sper sa am dreptate.

In alta dezordine de idei, micuta este tot in peisaj, incepe déjà sa se duca perioada roz, de inceput dar…nu ma stresses, ce o fi, o fi. Nu?

p.s. Acum sa nu va asteptati sa scriu zilnic, s-au adunat o multime de treburi restante. Dar mai treceti in vizita.

ADIO (deocamdata)

Azi, cand am venit acasa, am gasit pe masina lasata in parcare o inima mare desenata in zapada cazuta peste noapte. Nu a trebuit sa ma gandesc prea mult la autoarea desenului. Mi s-a parut foarte nostima ideea si am zambit pana am ajuns sus, acasa. Ieri nu m-am vazut cu micuta mea si s-a gandit sa imi spuna asa ca ii este dor de mine. Un gest simplu care m-a facut sa uit de toate problemele de peste zi. V-am zis eu ca are valente de femeie, chiar daca este doar o copila.
Azi ne-am vazut si m-am uitat impreuna cu ea la o prostie de telenovela. Nu m-am suparat, nu m-am enervat, nu am vrut sa schimb canalul, asa cum as fi facut de obicei. Mai mult, cand am plecat sa fumez o tigara, a venit dupa mine, ca “nu ii place sa stea singura, la tv”. Ma enerveaza cat de lin par sa mearga lucrurile. Cum, nu ma cert si cu ea pentru orice banalitate, asa cum faceam cu sotia? La naiba, are jumatate din varsta ei si parca ma intelege de o mie de ori mai bine!
In alta ordine de idei, o sa plec intr-un scurt concediu. Asa m-am hotarat. Am chef de mers, de plecat. Sa fiu pe drum si sa imi ascult albumele cu Neil Diamond, Sinatra sau Dean Martin. Si ma duc. Ma intorc peste vreo 10 zile. Daca gasesc internet, o sa mai postez. Daca nu, ma uit la comentariile voastre, de pe telefon.
Multumesc ca ati trecut pe aici, mi-ati fost de mare ajutor si sper sa ne mai auzim in curand.
Noapte buna!

…DECAT O IARNA

Dragostea mea,
E tarziu si e prea tarziu; pentru mine si pentru noi. Ai vazut ca ninge? Nu a trecut decat o iarna peste noi, acum vor trece toate peste mine si peste tine, dar nu impreuna. Mi-e greu sa imi gasesc cuvintele. Poate nu le-am avut niciodata desi am crezut altfel. As fi vrut sa ai puterea sa intelegi ce vreau sa iti spun doar din sarutarile sau din privirile mele. As fi vrut sa imi citesti buzele si lacrimile. Ca sa nu fiu nevoit sa iti vorbesc sau sa iti scriu, parca se pierde mult asa din dragostea mea. Mi-au placut intotdeauna ochii tai. M-am pierdut in albastrul lor, de la bun inceput. Imi spuneai ca sunt asa pentru ca ai mancat multe albastrele atunci cand erai mica. Ridicol! Nu se poate sa fi mancat atat de multe! Te intrebam mereu de ce ai ochi atat de albastri desi cunosteam raspunsul. Insa imi placea sa aud povestea asta, o data si inca o data. Am uitat multe, voi uita si mai multe, pana cand abia imi voi aminti cum te chema. Dar nu voi uita ochii tai. Atat de albastri.
Mi-e dor de tine, mi-e dor de noi noi, de timpul cand totul era pentru doi. Acum sunt singur si asta nu am multumeste. Stii, ochii mei nu au nimic special, nu am mancat nicio floare atunci cand eram mic. Dar ochii mei sunt tristi si nu pot ascunde asta. Ochii mei au plans prea mult de cand nu te mai privesc atunci cand te trezesti. Si mi se vede singuratatea si suferinta in ei, asa imi spun oamenii. Si eu le zambesc si le spun ca se inseala. Pentru ca nu mai stiu ce sa spun, nu am nicio justificare, nicio explicatie rezonabila.
Ninge frumos afara, prima data in iarna aceasta. Nu se aude niciun zgomot dar, daca asculti cu atentie, ai impresia ca auzi cum se asterne fiecare fulg de nea pe pervazul ferestrei. Maine vor fi aici o multime de fulgi impecabili, reci si neclintiti, frumos aranjati, unul langa celalalt, impreuna. E ciudat cum cele mai banale lucruri ma duc cu gandul la tine, la mine, la noi. Stiu ca tu nu vezi asta. Nu ai cum! Dar eu vad si simt ca ma sfarsesc incet, ma topesc ca si fulgii pe care i-am primit in palma larg deschisa. Asa sunt eu. Nu ma pot schimba. Probabil ca te-am iubit mai mult decat vei sti vreodata, probabil ca nimeni nu te va iubi la fel ca mine. Dar ce folos, nu? Ma intreb uneori ce rost mai au aceste randuri pe care le scriu seara de seara. Eu si cu strainii mei care citesc si, poate uneori, clatina usor din cap, in semn de aprobare. Ma enervez, ma supar, mai plang, mai rad uneori. Incerc sa traiesc singur, sa ma obisnuiesc cu “eu” in loc de “noi”. Mi-e greu, nu pot, nu vreau! Stiu care e calea dar mai vreau sa ma mai ratacesc un pic, sa mai bat pasul pe loc, s alas sa treaca timpul pentru ca…mai sper ca doar ai intarziat un pic si nu ca te-ai oprit din drum. Definitiv.
Te visez din ce in ce mai rar, plang din ce in ce mai rar si te sterg, putin cate putin, din sufletul meu. Pentru ca, doar asa, o sa pot sa merg singur, mai departe. Cu fiecare amintire pe care o pierd, imi pierd si bucatica de suflet de care era lipita. Sper doar ca, pana la final, amintirile pe care le arunc, sa nu fie egale cu sufletul meu. Cu tot.
Azi sterg amintirile cele mai dragi, cele cu zapada alba, pufoasa si cu ochii tai atat de albastri. Pentru ca nu a trecut decat o iarna peste noi!

VIZITA

M-am intors. Dupa cum am zis ieri, am fost plecat toata ziua, in alt oras, la mama Ei. Noi doi avem o intelegere: eu o mai sun din cand in cand, sa vad ce mai face si o mai vizitez uneori, destul de rar, ce-i drept iar ea nu ii spune fostei mele sotii ca fac asta. Nu vreau sa afle, iarasi ar tipa la mine daca ar sti.Stiu, multi veti spune “ce naiba mai cauti la ea, acum?”. Nu stiu ce caut, o impacare cu mine insumi, bun simt, alte motive. I-am dus un cadou de Craciun, s-a bucurat foarte mult.
Tot drumul incolo mi-am batut capul ce sa ii spun mamei Ei, cum sa vorbesc cu ea. Ultima data cand am fost la ea, am lasat-o in poarta, cu lacrimi in ochi. Ii parea rau pentru ceea ce s-a intamplat si mi-a spus, de cateva ori, ca stia ca asa se va intampla, pentru ca isi cunoaste fiica. Azi am gasit-o si mai imbatranita. Parul ii este mai alb si cearcanele mai adanci. M-a cuprins tristetea cand am vazut-o, mai ales ca mi-au venit in minte o multime de imagini cu mine, cu noi doi acolo, in alte vremuri, atat de fericiti. Usa asta, scaunul acesta, florile. Pe televizor inca mai sta o fotografie cu noi doi la nunta, in rama facuta cadou anul trecut. Radeam, eu eram indragostit pana peste urechi. Ea…nu stiu, nu mai stiu…
M-a primit insa si acum cu un zambet si cu o imbratisare. Mi-am adunat toate puterile, am oftat adanc si…am zambit, ce era sa fac?! Mama ei, a doua mea mama, m-a dus in bucataria mica si friguroasa.
-Ti-am pregatit o supa, ti-e foame? Esti obosit de pe drum, dragul meu? Hai, stai jos!
Imi vine sa plang. Vorbele imi stau in gat si ma zbat sa nu vada ca imi tremura vocea.
-Nu, nu sunt obosit dar o supa as manca, bravez eu.
-Esti bine? Mai plangi? Mai visezi cu ea? Spune-mi ca esti bine!
-Nu mai plang atat de des. Si nici nu mai visez in fiecare noapte. Incep sa ma resemnez, nu am ce face!
Supa e buna, asa cum o stiam dar imediat imi vine in minte o zi plina de soare din octombrie, o zi in care am stat pe acelasi scaun ca si acum si i-am spus ca eu sunt cel care se va casatori cu fiica ei si ca o va face fericita. Pare ca a trecut o viata de atunci.
Mi-a spus ca Ea vine acasa de sarbatori si, desi este suparata pe EA pentru tot ce a facut, tot o iubeste, pentru ca este copilul ei. Cat de greu trebuie sa fie sa traiesti asa ceva? Cat e de frumoasa dragostea asta neconditionata, de mama. Pot doar sa imi inchipui prin ce trece. O apreciez si mai mult pentru felul in care se poarta cu mine si as da orice sa nu fim in situatia asta. Ma gandesc si la ai mei, probabil trec prin aceeasi suparare. O sa aflu, in curand.
Mi-a dat, la plecare, doua borcane de dulceata, preferata mea. Nu stiu ce sa fac, sa mai merg sau nu acolo. Mi-e draga femeia, a fost parte din familia mea, o vreme. In sufletul meu, inca mai simt ca face parte din familia mea. Si mi-e dor de familia mea. De fosta mea familie.
Noapte buna!

FARA SOMN

Hei…dormiti? Shhh, foarte bine. Ce frumos! Impreuna? Si mai bine! Si eu as vrea, sa dorm, sa nu dorm singur. Am dat cateva ture cu masina prin oras, am venit acasa si acum incercam sa chem somnul. Nu stiu de ce nu suntem azi prieteni.
Micuta e plecata la un party. Eu am dus-o acolo dar nu am vrut sa raman. Nu mi-a raspuns la sms. Partea proasta este ca nici nu ma intereseaza ce face. Incerc sa imi dau seama cum de sunt atat de detasat, eu gelosul, eu paranoicul. V-am spus ca am facut sex? Nu pot sa spun ca am facut dragoste. M-as (v-as) minti. Nu eram hotarat ce sa fac, o tot puneam sa se imbrace cand se dezbraca, zi dupa zi. Totul pana cand, intr-o seara, mi s-a agatat de umeri, m-a muscat cu salbaticie de buze si mi-a spus “te vreau in mine”. A fost mult mai “femeie” decat anii pe care ii arata. Si a fost mai mult decat puteam eu rezista. Nu a fost grozav, trebuie sa o invat multe. Nu a avut orgasm dar ma asteptam la asta, dupa ceea ce imi spusese anterior. Incerc sa aflu ce o blocheaza. Aflu eu pana la urma.
Azi nu reusesc sa imi adun ideile. Maine i-am promis mamei Ei ca o sa trec sa o vizitez. E in alt oras. O sa fac un drum, nu stiu de ce ma duc. Ma duc, sa fiu pe drum si sa ii duc un cadou de craciun unei femei care a plans cand i-am spus ca fiica ei divorteaza de mine. I-am spus eu, la cateva luni dupa ce luase hotararea asta pentru ca ea nu a putut sa ii spuna asta. Mi-e draga femeia si ma intelegeam bine cu ea. I-am promis ca o sa am grija de fata ei si ca o sa aiba nepotei frumosi si destepti. Nu ma voi putea tine de promisiune.
Sunt atat de obosit, nu ma mai parasesc cearcanele. Mai am o saptamana de munca apoi o saptamana de concediu in care ma duc sa ii vad si eu pe ai mei, nu i-am vazut din primavera, nu am putut sa dau ochii cu ei. Povestim si despre asta. Altcandva.
Noapte buna!

DOAR DOUA MOMENTE

Vorbeam astazi cu o fosta prietena. Genul de iubire de facultate care s-a stins inainte de a apuca sa o consumam total. Eu m-am mutat din orasul acela, ea la fel. A ramas prietenia si vesnica intrebare “oare cum ar fi fost, pana la capat”?. Ideea este ca ne intelegem foarte bine, chiar si acum, chiar daca ne despart sute de kilometri. Ea este singura, dintre toti cunoscutii, care ma indeamna sa mai fac o incercare sa imi refac casnicia. E sweet dar eu stiu mai bine ca asta nu se poate. Ea sustine ca se poate si m-a intrebat daca imi mai aduc aminte de momentele de tandrete si de iubire din casnicie. Am stat foarte mult si m-am gandit. Imi vin in minte numai certurile, lacrimile, dormitul pe canapéa, telefonul care nu suna si vesnica spaima pe care o simteam atunci cand ii auzeam tocurile ca se opreau in fata usii de la intrare. Da, ajunsesem sa imi fie frica de sotia mea. Nu pentru ca ma gandeam ca ma bate, lol, ci frica pentru ca stiam ca vine acasa si, daca avea din nou starea aceea groaznica, urma sa ne certam din nou. Nu mai vroiam certuri stupide care ma oboseau cumplit. Certuri pentru motive stupide: niciodata nu puteam avea un raspuns bun la intrebarea “ce ai facut azi?”. Daca muncisem mult, de ce nu ma ingrijesc si de ce nu mananc, daca nu muncisem, de ce pierd vremea si de ce sunt lenes, daca fugisem la o cafea cu baietii, de ce umblu cu ei mereu, daca ii refuzam sambata seara, de ce nu ies in oras ca o sufoc, daca ieseam in club, esti betiv ca si ei. Imi aduc aminte de turele de xanax pe care le baga medicul in mine sa ma calmeze si de omega3 cu care am schimbat xanaxul ca eram o leguma si nu ma puteam concentra. Imi aduc aminte de discutiile cu mama ei in care ii spuneam ca totul e bine si imi venea sa intru in pamant de rusine pentru felul in care minteam. Imi aduc aminte de mesajele pe care I le gaseam in telefon si de mail-urile pe care le citeam (da, am facut si asta dar asta e un alt subiect).
Dntre toate acestea si muuuulte altele, rasar doua moment in care am simtit ca ma iubeste, ca sunt al ei, ca este a mea: imi aduc aminte ca m-a gasit dormind pe canapéa intr-o zi si a venit sa ma acopere si m-a sarutat pe frunte, crezand ca dorm.Si imi mai aduc aminte ca m-a surprins la un moment dat, plangand in bucatarie si m-a imbratisat si mi-a spus ca totul va fi bine si m-a tinut in brate o vreme. Strans, de parca se temea sa nu ma pierd. In aceste doua momente am simtit ca ma iubeste si am iubit-o si eu, mai mult si mai patimas. Dar au fost doar doua momente, in doi ani.

Spune-mi ce moment iti aduci aminte, ce nu vei uita niciodata?

Noapte buna!

“DIN PACATE INCA MAI SUNT CASATORITA CU TINE”

Azi m-a sunat din nou. Pe ambele telefoane. Nu i-am raspuns, eram la psiholog. Am sunat-o dupa “happy hour”. Nu mi-a raspuns ea. Am ajuns acasa si m-am apucat sa citesc o carte pe care mi-am comandat-o pe internet, eram foarte curios si o asteptam de cateva saptamani bune. Si a sunat telefonul: de ce nu imi platesc eu datoriile catre banca la care, intamplator, lucreaza si ea??? Si da-i, si mana, si loveste. Ca ea nu isi poate lua credit din cauza mea. Deci nu am putut avea alta reactie decat sa rad. Nervos si patimas. Nu mai am putere sa am enervez, lacrimi sa plang sau “nervi” sa suport chestia asta. Deci ea m-a parasit pe mine dar revine obsedant, la 2-3 saptamani, cu cate un telefon. Ca sa se certe cu mine. Din orice motiv, nu conteaza: de ce dureaza prea mult divortul, de ce nu imi platesc eu datoriile, de ce nu exista paradis, habar n-am, mereu exista ceva. Eu sunt de vina pentru toate relele universului si, daca eu as pieri maine, probabil ca ar disparea si foametea din Somalia si balenele cu cocoasa s-ar imperechea relaxate iar stratul de ozon ar fi protejat. La inceput, telefoanele astea ma enervau, ma puneau in genunchi. Acum, incep sa ii multumesc ca mi le da pentru ca ma ajuta sa vad ce scorpie aveam langa mine. Cred ca o luam razna daca mai stateam in relatia asta. I-am spus ca am datorii pentru ca am golit toate cardurile ca sa ii dau banii ei, atunci cand ne-am despartit. “Pai da, ca tu esti un idiot ca ti-ai dat demisia si nu mai aveai job si bani”. “Din pacate inca mai sunt casatorita cu tine”. Cum sa reactionezi cand sotia iti spune asta? Eu nu mai am putere sa reactionez. O las asa, nu mai conteaza. In curand va fi doar o amintire. In incheiere a tinut sa precizeze ca merge zilnic la sala, ca arata bine si ca nu I se pare normal ca eu nu am remarcat asta atunci cand ne-am intalnit in aceeasi crasma “si eu eram extrem de ocupat cu alta”. Nah, frate, asta e buna! Nici ca ma mai obosesc sa comentez. Azi sunt un pic nervos, cred ca ma apuc sa fac o lista cu motive pentru care ar trebui sa ma bucur ca divortez. E rea, egoista, violenta, lipsita de tandrete si nu stie sa iubeasca. Cu astea ar trebui sa incep. Nu ma intrebati cum de am iubit-o si cum de inca o mai iubesc. In felul ei ciudat si cu reale problem de personalitate, probabil ca ea e convinsa de realitatea proprie. Sunt convins ca ea crede cu tarie ca eu am fost marea problema a vietii ei si ca si-a facut un mare bine scapand de mine. Pentru binele ei, as vrea sa aiba dreptate dar nu va fi asa. Incep sa ma cunosc din ce in ce mai bine si am ajuns sa am o parere destul de buna despre propria persoana. Iar ceea ce vad eu in oglinda nu rimeaza cu ceea ce crede ea despre mine.
Pe tine cum te vede “jumatatea”?

Noapte buna!

VAND VERIGHETA

Nu stiu de ce dar astazi am vrut sa fiu izolat de toata mizeria si prostia omeneasca. Mi-am pus cativa giga de muzica pe ipod si am umblat numai cu castile in urechi. Dean Martin, Frank Sinatra, Judy Garland, Perry Commo, Nat King Cole…ne-am petrecut ziua impreuna.
Aseara, dupa ce am scris, m-am dus pe balcon sa fumez, e un ritual al meu. Am acolo un fotoliu batut de soarta si de vreme, imi place, la fel cum imi plac alte vechituri lipsite de valoare. Si, cum fumam si urmaream drumul sinuos si lenes al fumului, am avut un sentiment de panica: “unde mi-e verigheta de pe deget???”. Momentul a tinut doar o fractiune de secunda, cat mi-am atins inelarul gol. Mi-am dat seama instantaneu ca nu e acolo pentru ca… nu o mai port, si asta de cateva luni bune. Am dat-o jos la un moment dat desi am mai purtat-o un timp, ca doar doar nu o fi adevarat ceea ce se intampla. Am pus-o intr-un sertar si nu il deschid decat foarte rar. Cateodata o scot de acolo si mi-o pun pe deget. Dar nu fac asta foarte des pentru ca de fiecare data plang. Mi-am dorit foarte mult sa port verigheta si ma mandream foarte tare cu ea. Nu plecam niciunde fara ea si o luam cu mine chiar si la sala desi nu o purtam acolo. Era semnul meu de iubire si fidelitate. Nu era cine stie ce verigheta, nu era un model deosebit si scump. Atunci cand ne-am casatorit nu am avut foarte multi bani. Dar tot am facut pe dracul in patru ca sa ii cumpar si un inel. Si am reusit. Inelul a fost mai scump decat verighetele. La un loc.
In fine, imi facusem un obicei din a ma juca cu verigheta atunci cand eram stresat si suparat. Si ma linisteam intotdeauna. Acum, la mai bine de jumatate de an dupa despartire, inca mai fac gestul acela desi nu mai am nimic pe deget. M-am gandit sa o vand dar inca nu ma pot desparti de ea. Nu stiu ce mai sper dar stiu ca, atunci cand o voi vinde, inseamna ca totul s-a sfarsit definitive. Nu mai e mult pana acolo. Nu cred ca voi lua mare lucru pe ea, ca asa e la amanet dar vreau sa pun banii aia intr-o rama, in birou. Si de cate ori ma voi uita la rama aia, sa imi aduc aminte sa deschid ochii cat cepele de acum incolo.

Gata, ma duc sa fumez. Azi nu sunt inspirat. Si ma abtin cu greu sa nu deschid sertarul. Mai bine spuneti-mi de ce obiecte v-ati atasat voi, cu ce aveti “fixuri” si automatisme?

Noapte buna!

CUM AM AJUNS SA RESPECT FEMEILE

Hmmm, stiu ca nu am scris de cateva zile. As vrea sa am o scuza buna sau as putea sa mint, atat de frumos. Dar e un blog anonim so…what the fuck for? Adevarul este ca…am fost beat 3 zile. Da, am baut ca un idiot, again. Sunt un om inteligent dar inca nu gasesc modalitatea si puterea de a trece voios peste anumite lucruri. Weekend-ul acesta am aniversat…casatoria mea. Singur. Si nu am vrut sa plang sau sa ma deprim. Asa ca am baut vineri, sambata si duminica. Cu prieteni sau fara. Si am rasa tat de mult. Cu prieteni sau fara. Nu sunt mandru de asta dar nu sunt nici alcoolic. Beau pentru ca nu imi pot opri gandurile. Si pentru ca nu vreau sa ajung sa o sun si sa ii spun ca mi-e dor de ea. Nu e orgoliu, am mai incercat asta si nici nu m-a bagat in seama. Si tot ceea ce construisem in cateva luni pentru linistea sufletului meu, s-a dus naibii in cateva minute. Nu exista cale de intoarcere.

Acum, ca am terminat cu explicatiile pentru lipsa mea de pe blog, sa trecem la o alta poveste. La genul acela de poveste care va face sa lasati comentarii si sa fiti sinceri, asa cum nu va permiteti in viata de zi cu zi. Hai sa vorbim despre relatiile dulci si vicioase dar din care inveti atat de multe.
Atunci cand avem vreo 20 de ani, frumusel si futacios cum eram, si un pic de vedeta, m-am ales absolut intamplator, cu o …fata de moravuri usoare. Facea sex pe bani, ca sa fiu mai exact. Cu mine nu, mie imi dadea bani. Era frumoasa rau de tot, bine imbracata, avea masina, avea vila si un “sponsor” teribil de bogat. La ea am vazut televizor LCD si Play Station si filme pe dvd. Si jacuzzi. Ea m-a dus prima data la streap-tease si la casino. Nu am inteles niciodata de ce umbla cu mine, de ce ma adora, de ce imi facea toate poftele. Am incercat sa o scot si eu in oras, mi-a zambit si m-a lasat sa platesc. Mi-a ajuns salariul fix pentru primele 2 cluburi in care am intrat. Si intram in multe in fiecare seara. Apoi mi-a spus sa termin cu prostiile, ca ea nu sta cu mine pentru bani. Si sa fiu barbat, sa nu mai beau Cola, sa nu mai umblu in sandale, sa nu imi mai vopsesc parul, sa renunt la cercel si altele. Si m-a transformat intr-un an cat altele in sapte. Era foarte blanda si, desi nu se lauda cu multa scoala, avea o inteligenta care ma depasea, “street smart”. Imi placea felul ei de a fi si, daca nu i-ai fi cunoscut trecutul, nu ai fi spus ca isi castiga painea in timpul noptii. Cel mai mult ma impresiona ca avea grija de toate neamurile, pe toti ii ajuta. Mi s-a parut impresionant ca nu isi arunca banii pe orice mizerie specific feminina. Ma intriga si ma atragea.

Eu stiam de ce umblam cu ea: pentru ca mi se parea fabulous felul in care ma transforma si vroiam, in mintea mea de copil, sa o scap din mediul acela al ei. Da, eu printul, calare pe o dacie 1310, alba. Bine, si pentru felul in care ma invidiau toti prietenii si pentru sexul senzational. Intr-o seara mi-a spus si ea de ce umbla cu mine: “pentru ca tu, atunci cand te uiti la mine, nu vezi o curva, tu vezi ceea ce nu se oboseste nimeni sa vada: o femeie, ca toate celelalte femei”. Si, din seara aceea, am inceput sa o iubesc. Mult de tot. Si mi-a spus ca, relatia cu mine, a schimbat-o. Mi-a spus ca mai pleaca sa danseze la un ultim contract, in strainatate iar atunci cand se va intoarce, vom fi doar noi doi. Si nu s-a mai intors. Dupa cativa ani am aflat ca s-a maritat cu proprietarul cabaretului unde dansa si ca au doi copii impreuna. Se pare ca nu am schimbat-o foarte mult, nu? Oricum, la varsta aceea, nu mi-a luat foarte mult sa trec peste dezamagire dar, uneori, ma mai gandesc la femeia care mi-a aratat ce trebuie sa vada o femeie atunci cand o privesti. Intr-un fel, e responsabila pentru lungul sir de femei care au urmat-o, de atunci incoace. Pentru ca nu mi-a fost greu niciodata sa fac o femeie sa vina in patul meu. Ceea ce am facut cu ea, din intuitie si din iubire, am facut apoi cu toate, constient: le-am respectat. Si este atat de usor si de frumos! (and the sex is great, too)
Ce ati invatat voi, de la cea mai intensa relatie a voastra? Ati invatat ceva?
Noapte buna!